
Ne-am alăturat și noi inițiativei ,,Ziua Armatei României în școli”, proiect național organizat de Ministerul Apărării Naționale în perioada 12-19 octombrie 2023.
Camarazii noștri, Șerban Laurețiu și Marius Taifas, au prezentat elevilor de la Liceul Teoretic ,,Lucian Blaga” și de la Colegiul Tehnic Media din București, experiențele lor de militari, poveștile incidentelor din Afganistan și mai ales cum au ales sportul ca mijloc de recuperare fizică și psihică. Elevii au fost entuziasmați de Jocurile Invictus, de militarii răniți care își reprezintă acum țara ,,luptând” pe terenul de sport și de inițiativele proiectului Invictus România.