
Camarazii noștri și-au probat abilitățile sportive, neînfricarea, dar mai ales spiritul de echipă pe întreaga perioadă a Invictus Games. Au obținut rezultate remarcabile, însă, cel mai important este că, zi de zi, datorită puterii lor de a depăși greutățile cu care se confruntă și de a merge mai departe, în ciuda rănilor, au cucerit inimile fiecăruia dintre noi, ne-au câștigat respectul, empatia și întreaga apreciere.
În semn de recunoștință pentru eforturile depuse, șeful Statului Major al Forțelor Terestre (SMFT), generalul-maior Ciprian Marin, a primit, la sediul instituției, echipa Invictus care a reprezentat România la cea mai importantă competiție internațională dedicată recuperării prin sport a militarilor răniți.
„Sunteți un exemplu pentru noi și pentru asta, vă mulțumim! Noi, cei care ne lăsăm cuprinși de valul activităților cotidiene, omitem câteodată succesele care se întâmplă în jurul nostru, succesul dumneavoastră din Germania și, de asemenea, omitem să ne gândim la sprijinul pe care trebuie să îl acordăm celor care sunt aproape de noi. De aceea, vă mulțumesc pentru tot ceea ce faceți! Dumneavoastră sunteți cei care ne dați un exemplu extraordinar de viață. Felicitări pentru tot palmaresul realizat, care este de excepție! Aveți toată aprecierea noastră, recunoștință și mulțumiri”, le-a transmis șeful Forțelor Terestre, în cuvântul său.
De asemenea, generalul-maior Ciprian Marin, alături de echipa de comandă a SMFT, a oferit însemne de apreciere militarilor răniți prezenți la activitate și personalului instituției care a făcut parte din delegația participantă la competiție.
Momentul festiv emoționant nu a rămas fără ecou din partea campionilor Invictus care, la rândul lor, au mulțumit pentru întregul sprijin acordat de Forțele Terestre Române în atingerea misiunii comune, aceea de a reprezenta, cu cinste, Armata României, la Invictus Games.