
Drapelul României, primit la plecarea către Dusseldorf, a fluturat pe scena Invictus Games, lângă drapelele celorlalte 20 de națiuni, alături de care ţara noastră contribuie la recuperarea prin sport a militarilor răniți în operații militare.
A ajuns din nou acasă, după ce a fost martorul scrierii unei noi pagini de istorie de către militarii noștri, iar astăzi, încărcat de fapte glorioase pe frontul luptei cu rănile și durerea, a fost înmânat de către căpitanul echipei Florin Boc, ministrului apărării naționale, Angel Tîlvăr, până la o ediție viitoare a Invictus Games.
Momentul simbolic, dar extrem de emoționant, a avut loc în cadrul ceremoniei organizată la sediul Ministerului Apărării Naționale, cu prilejul întoarcerii militarilor răniți care au reprezentat România la Dusseldorf, în Germania.
În cadrul ceremoniei, în semn de apreciere a profesionalismului și devotamentului dovedite în îndeplinirea cu responsabilitate a misiunilor încredințate, precum și pentru rezultatele meritorii obținute în activitatea desfășurată, ministrul apărării naționale a conferit Emblema de Merit în Slujba Păcii, clasa I, militarilor răniți participanți la Invictus Games.
De asemenea, Angel Tîlvăr a conferit coinul ministrului apărării naționale, soțiilor militarilor invalizi de gradul I, personalului din staff-ul tehnic, din echipa medicală și echipa media.
Tot pentru profesionalism și rezultate meritorii, locțiitorul șefului Statului Major al Apărării, generalul locotenent Gheorghiță Vlad a înmânat campionilor Invictus Emblema de Merit în Slujba Păcii, clasa a II-a, Emblema de Onoare a Statului Major al Apărării, respectiv Emblema de merit Rezerva Armatei României, clasa a II-a, în baza ordinelor șefului Statului Major al Apărării.
Camarazii noștri s-au întors acasă mai puternici, mai încrezători și mai curajoși!
Nu doar datorită rezultatelor obținute, ci datorită faptului că s-au autodepășit, și-au înfrânt temerile și și-au regăsit un nou țel în viață.